26 martie 2016

În căutarea rododendronului din Munții Ciucaș - 13 iunie 2015



    ...și l-am găsit. Nu era foarte mult dar era acolo și ne-am bucurat la vederea lui.  

     Să mergem în Ciucaș am evitat de nu știu câte ori, dar uite că a venit și timpul când ne-am întors privirile către el. După ce ne-am întors din Cheile Nerei, am rămas cu o poftă de colindat prin munți că nu mai aveam stare. Unde să mergem? Răspunsul a venit simplu și rapid. Cred că în perioada asta au început să apară pe internet o multitudine de fotografii cu rododendronul înflorit și ne-au făcut poftă să mergem să-l vedem. Așa că ne-am hotărât sa vizitam rododendronul la el acasă în Munții Ciucaș.


     Inițial am zis să mergem două zile și ne cazam la Cabana Ciucaș, mai ales că am auzit că sunt condiții bune acolo. Zis și făcut. Dar astrele păreau să nu țină cu noi și nu am găsit locuri la cabană, și nici măcar în săptămânile care urmau, iar riscul să nu mai găsim rododendronul înflorit scădeau. Hmmm, ce să facem? Atunci ne-am orientat privirile către Cabana Silva, iar abordarea traseului a fost puțin schimbată. Am reușit să ne rezervăm o căsuță, iar cabanierul de la Silva a fost foarte drăguț și ne-a dat informații despre zonă.


     Am plecat cu mașina din București dimineața devreme cu gândul să ajungem în Cheia pe la ora 9. Am trecut puțin de Cheia și am lăsat mașina lângă fabrica Keia, exact unde începe traseul spre Cabana Ciucaș pe Valea Berarilor. Acolo este un loc unde încap sigur trei mașini. Una deja era parcată așa că nu suntem singuri. Oricum mă tot gândeam că o să las singură în pustietate o noapte.


     De unde am lăsat mașina, de la fabrica Keia, am pornit pe drumul marcat cu banda albastră spre pasul Bratocea. El pornește din Cheia și l-am văzut cum ne-a însoțit puțin pe ultima parte a șoselei. De unde am lăsat mașina am găsit marcajul puțin mai jos, pe drumul pe care am venit (adică spre București) pe partea dreaptă și intră direct în pădure. Dar cam atât cu introducerea. Acest drum ne duce până în pasul Bratocea și merge ba prin pădure, ba direct pe șosea. la un moment dat am crezut că am pierdut marcajul. Adică poți să o iei direct pe șosea, dar pe traseu sigur scapi de majoritatea serpentinelor care sunt imediat după fabrica Keia. Nu am pierdut mult cu drumul, cred că ne-a luat cam 40 de minute. 


     Gata, am ajuns la pasul Bratocea, locul de unde vrem să pornim oficial pe traseu. Nu a fost greu de recunoscut, erau multe mașini parcate aici, plus că aici este granița între județele Brașov și, dacă înclin bine capul... Prahova. Glumesc, știu că este Prahova, dar indicatorul ăsta stă să cadă. 


     Ne-am pornit pe traseul marcat cu banda roșie care pornește din pasul Bratocea, imediat pe partea dreapta. Acum să vă spun care era planul nostru făcut de acasă, și pe care l-am respectat în cea mai mare parte. Urcăm pe acest traseu până la cabana Ciucas, trecem între timp și pe Vârful Ciucaș. De la cabană o luăm spre izvorul Prof Nicolae Ioan, iar apoi spre Cabana Silva unde o să dormim peste noapte. De aici vroiam să coborâm spre mașină. Si brusc apare necunoscuta din traseul nostru: nu știam exact pe unde să coborâm. Erau mai multe variante. Ca să înțelegeți dilema,  trebuie să spun că sunt mai multe puncte de acces în Munții Ciucaș,si le iau în ordinea în care apar pe șosea. Dacă am omis vreo unul, scuze, eu asta am găsit. Primul care apare cum mergi dinspre București este în Cheia, apoi șoseaua care merge spre Cabana Muntele Roșu și Cabana Silva, drumul Berii care pornește de lângă fabrica Keia spre Cabana Ciucaș și pasul Bratocea. Din cauza aceasta am zis să ne parcăm mașina la fabrica Keia. Era într-un fel la mijloc.



     De cum am făcut primii pași pe munte am început să ne dăm seama de ce sunt Munții Ciucaș așa de iubiți. Sunt foarte prietenoși și accesibili, plus că era plin de oameni, de zici că erau la plimbare în parc. 



     Și ne-am întâlnit și cu niște văcuțe.


     Primul obiectiv din traseu este Sfinxul Bratocei care este imediat după releul de televiziune. Presupun că este vreo una din stâncile din zare. Până aici drumul este ușurel, de plimbare prin parc. De la releu începe prima parte mai abruptă din traseu. Ne tragem sufletele și începem ascensiunea. Nu îmi dau seama care este sfinxul, cred că am trecut pe lângă el. Mergem mai departe să căutăm rododendronul. Deocamdată nu își face apariția, dar în schimb sunt o grămadă de stânci cu diverse forme. Cred că acest lucru face parte din farmecul Ciucașului. Și așa ca bonus priveliștile sunt superbe.



















     Începe să își facă simțită prezența rododendronul. Încă nu îl văd inflorit, dar îl simt aproape. De fapt nici nu știu cum arată înflorit, și mă aștept ca atunci când apare vederea lui să fie de impresionantă.




     Și uite și primele zone cu rododendron. Destul de micuță zona, mă așteptam să fie mai mare, o întreagă vale. Mai mergem puțin și dăm de un întreg versant  plin cu rododendron. Problema era că în mijloc trona un nene la bustul gol, iar alături o duduie care culegea flori de rododendron. 
    Ioana nu se poate abține și îl întrebă pe nene:
    - Pentru ce este bun rododendronul, că am văzut că culegeți flori
     - Pentru herț... vine răspunsul
     - ?!
     - Pentru herț...
     - Aaaaa, am înțeles. Pentru inimă.
    Eu încă mă întrebam ce înseamnă herț. M-am prins într-un final. Herz..... Din cauza lui nenea nu am putut să fac nici o poză cu cea mai mare zonă cu rododendron pe care am găsit-o în Ciucaș.
     



     Dar nu doar rododendronul începe să își facă simțită prezența. Pe cer încep să se adune norii negri. Deocamdată nu se întâmplă nimic, dar nici nu ne simțim confortabil.






     Ajunși la Șaua Tigăilor avem două variante. Să o luăm pe banda roșie spre Vârful Ciucaș sau pe crucea roșie până la cabana Ciucaș și să ocolim vârful, variantă care nu ne convine. Deci să atacăm vârful, cu riscul norilor negri care încă nu au dispărut.




     În drum spre vârf ne mai întâlnim cu câteva tufe de rododendron






     Ajunși pe Vârful Ciucaș uităm de drumul greu care l-am făcut până în vârf. Suntem fericiți că am ajuns până aici și că am mai atins un vârf. Ne odihnim puțin ca să ne bucurăm de moment. Ignorăm oamenii care sunt pe vârf. Nu pe toți, așa că rugăm pe cineva să ne facă o poză. Dovada....




     Coborârea a fost rapidă fiind zoriți de către fulgerele care se vedeau în zare. Așa că am trecut în fugă pe lângă niște tufe de rododendron.... Ultimele după cum aveam să aflăm mai târziu.









... și pe lângă stâncile Babele la sfat.



... și astea cred că sunt Tigăile Mari.


 ... mai vedem pe drum niște zăpadă de anul trecut... sau anii trecuți.


     Am ajuns la cabana Ciucaș înainte să ne prindă ploaia. De fapt am ajuns la fix. Pe drum se vedeau în depărtare fulgerele care păreau ca ating muntele. Cum am ajuns aici s-a pus o ploicică măruntă și deasă... Așa că am profitat din plin de pauza binemeritată și am păpat din pachețel. Între timp l-am sunat și pe cabanierul de la Silva ca să aflăm dacă și în zona aia plouă. Nu ploua încă dar nici nu mai avea mult.





     După ce am scăpat de ploaie am pornit pe drumul marcat cu bandă galbenă, dar mai bine nu făceam asta. Drumul pornește pe de-a dreptu printr-o pădure de molid, pe o pantă de vreo 45 de grade. Ne-am zbătut noi să ajungem la civilizație, care era destul de aproape, am alunecat de câteva ori, dar am răzbit. La capătul aceste pădurici ne intersectăm cu drumul care pleca, bineînțeles, de la cabana Ciucaș, drumul care merge pe Valea Berii și pe care merg mașinile 4x4. Auzeam noi voci, dar nu știam de unde vin. Noi ne-am zbătut prin sălbaticie, iar civilizația era aproape de noi... Asta e, am luat o mică țeapă.


     Am mers puțin pe acest drum până la fântâna Prof Nicolae Ioan, unde am băut o apă rece.



     Imediat după izvor am făcut stânga și am continuat să mergem în continuare pe banda galbenă. De aici mai este puțin până la Cabana Silva. Urcăm puțin până la o poieniță, apoi coborâm spre cabană.





     Uraaaa, în sfârșit ne apropiem de cabană. De fericire că am ajuns la destinația zilei de azi, am și uitat să o fotografiez. Nu-i bai. Acum nu trebuie să vă imaginați cine știe ce cabană. Cabana Silva este constituită dintr-o clădire mai mare în care stau angajații și se află și restaurantul, și mai multe căsuțe aflate pe de-o parte și de alta al clădirii. Pe partea stângă se află cred că două căsuțe mai mari, de fapt niște duplexuri. Noi am nimerit pe dreapta. La cabană ne-am întâlnit și cu niște prieteni care au venit din București direct aici. 


      După ce ne-am odihnit puțin și am mâncat ceva, am făcut o mică plimbare prin împrejurimi...


...unde am văzut și șoseaua pe care se ajunge direct la cabană. Este mult spus șosea, mai sunt câteva zone unde se vede asfaltul. Am avut ocazia să o vedem mai bine a doua zi când am plecat cu prietenii noștri care ne-au dus la mașina noastră.







     Deci cam așa arată zona din jurul Cabanei Silva și a Cabanei Muntele Roșu.


     Asta e Cabana Muntele Roșu. Nu știu cum este aici, am auzit că ar fi mai multă agitație aici, acesta fiind și unul din motivele pentru care am ales căsuțele de la Silva.


     A doua zi am făcut o scurtă plimbare până la Muntele Roșu să vedem rododendronul de aici. Așa că am trecut pe lângă stația seismică...


...și am avut o priveliște asupra Cabanei Ciucaș...


...și asupra Cabanei Muntele Roșu.


     Drumul spre Vârful Muntele Roșu era plin de oameni care căutau ca și noi rododendronul înflorit.



     Când am ajuns pe vârf, surpriză... Ia rododendronul de unde nu e. Cred că tocmai trecuse. Presupun că este superb atunci când este înflorit. Așa că ne-am întors puțin dezamăgiți spre mașină și am plecat spre casă, dar... cu planuri mari pentru anul următor.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

aventurile Ioanei și ale lui Andi

Un produs Blogger.

Contact

Nume

E-mail *

Mesaj *